Actualitatea ambasadei

Expoziția „Principatele Române în perioada construirii Mânăstirii Batalha“

În contextul Președinției României a Consiliului Uniunii Europene, Ambasada României în Republica Portugheză și Institutul Cultural Român de la Lisabona, în parteneriat cu Muzeul Național de Istorie a României (MNIR), Primăria Municipiului Batalha și Mânăstirea Batalha/ Direcția Generală a Patrimoniului Cultural (DGPC), inaugurează sâmbătă, 29 iunie 2019, ora 17.00, expoziţia „Principatele Române în perioada construirii Mânăstirii Batalha“. Expoziția prezintă o spectaculoasă selecție de artefacte din secolele XIV-XVI, realizate în Țara Românească, Moldova și Transilvania, provenind din tezaurele MNIR, Muzeului Bucovinei, Muzeului Județean „Ștefan cel Mare“ din Vaslui și Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Prahova din Ploiești.

Cu ocazia vernisajului, domnul Ernest Oberländer-Târnoveanu, directorul MNIR, va susține prelegerea cu titlul „Ctitoria ca semn al recunoștinței față de divinitate în Portugalia și în Principatele Române în secolele XV și XVII“.

În cadrul expoziției vor fi prezentate obiecte liturgice, obiecte de podoabă, precum și artefacte aparținând inventarului folosit zilnic în perioada respectivă. Printre ele se numără obiecte din donații ale familiilor boierești către mânăstiri și biserici dar și piese aparținând unora dintre cele mai valoroase tezaure medievale descoperite în România, datând din timpul domniei lui Ștefan cel Mare (Schinetea) dar și podoabe din tezaurele de la Cotu Morii, Basarabi și Gelu.

Expoziția, amplasată în spațiul plin de semnificații istorice și artistice al Capelei Întemeietorului al Mânăstirii Batalha, va fi deschisă până în data de 31 octombrie 2019.

Servicii consulare pe bază de programare

27.02.2019

TOATE serviciile consulare se prestează numai pe bază de programare prealabilă prin portalul www.econsulat.ro Începând cu 04 martie 2019, programări exclusiv prin portalul www.econsulat.ro Ambasada României la …

Secțiile de votare din Portugalia, programul votării și documentele cu care se poate vota la alegerile prezidențiale din luna noiembrie 2019

15.10.2019

În vederea desfășurării alegerilor prezidențiale din anul 2019, în Portugalia vor fi deschise 9 secții de votare, după cum urmează: 1.LISABONA 1, RUA SAO CAETANO 5, 1200-828 LISBOA (SEDIUL AMBASADEI ROMÂNIEI) 2.LISABONA 2, RUA SAO…

Colocviul „Emil Cioran, gânditor esențial al secolului XX“

04.10.2019

Ambasada României în Republica Portugheză și Institutul Cultural Român de la Lisabona, în parteneriat cu Direcția de Activități Culturale de la El Corte Inglés, vă invită vineri, 11 octombrie 2019, începând cu ora 18:30, la colocviul „Emil…