Despre noi

Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al României în Portugalia

Ioana BIVOLARU

Ioana Bivolaru  a fost numită Ambasador al României în Republica Portugheză, prin Decret nr.632 din 24 iunie 2016, semnat de Preşedintele României, Klaus Iohannis.

Ioana Bivolaru (n.1 septembrie 1976) este licenţiată în Comunicare socială la Universitatea Bucureşti şi deţine o diplomă de master în studii administrative şi politici europene, obţinută la Colegiul Europei, Bruges, Belgia. A absolvit, de asemenea, studii postuniversitare în relaţii internaţionale şi integrare europeană, la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative, Bucureşti. Diplomat de carieră cu o experienţă de peste 15 ani în afaceri europene, ambasadorul Ioana Bivolaru a fost director general al Departamentului Uniunea Europeană în cadrul Ministerului Afacerilor Externe (2012-2016), fiind responsabilă de gestionarea ansamblului problematicii UE şi a dialogului politic bilateral cu statele membre UE, AELS (Asociația Europeană a Liberului Schimb) şi Turcia. Din 2007 până în 2012 a reprezentat România în cadrul Grupului Mertens şi Comitetului Reprezentanţilor Permanenţi Adjuncţi (COREPER I) la Reprezentanţa Permanentă a României pe lângă Uniunea Europeană. Membru al Delegaţiei Naţionale pentru Negocierea Aderării României la UE, în 2001-2004 a participat la pregătirea aderării României la UE şi coordonarea negocierilor de aderare. În perioada 2005 – 2006 a fost  membru al echipei României care a pregătit Tratatul de Aderare a României la UE. Și-a desfăşurat activitatea ca diplomat responsabil de Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene şi negocierile de aderare a României la UE la Ambasadele României din Roma (2003), Haga (2004) şi Helsinki (2006). Vorbește fluent engleză, franceză și italiană

Servicii consulare pe bază de programare

27.02.2019

TOATE serviciile consulare se prestează numai pe bază de programare prealabilă prin portalul www.econsulat.ro Începând cu 04 martie 2019, programări exclusiv prin portalul www.econsulat.ro Ambasada României la …

Secțiile de votare din Portugalia, programul votării și documentele cu care se poate vota la alegerile prezidențiale din luna noiembrie 2019

15.10.2019

În vederea desfășurării alegerilor prezidențiale din anul 2019, în Portugalia vor fi deschise 9 secții de votare, după cum urmează: 1.LISABONA 1, RUA SAO CAETANO 5, 1200-828 LISBOA (SEDIUL AMBASADEI ROMÂNIEI) 2.LISABONA 2, RUA SAO…

Colocviul „Emil Cioran, gânditor esențial al secolului XX“

04.10.2019

Ambasada României în Republica Portugheză și Institutul Cultural Român de la Lisabona, în parteneriat cu Direcția de Activități Culturale de la El Corte Inglés, vă invită vineri, 11 octombrie 2019, începând cu ora 18:30, la colocviul „Emil…